esti tu sau iar visez, imi e frica sa te privesc in ochi de frica sa nu dispari iar. Ma limitez sa iti privesc formele ce se odihnesc pe patul nostru rosu. Roseatea acestuia arunca asupra ta un fel de culoare ciudata, te face sa pari mai frumoasa si parca plina de viata desi acu nu pari atat de vie. E a doua oara cand te visez in acelasi loc, acelasi pat si aceleasi umbre ce se misca agale prin camera sumbra a apartamentului.Incerc sa ma apropii de tine, dar ma lovesc de un camp de forta, un fel de geam ce nu ma lasa sa te deranjez din somnul tau adanc. De cele mai multe ori cand ma apropii lumanarile din camera se aprind, cortinele cad si totul se cufunda intr-un intuneric ce iti ridica parul pe ceafa.
Ma tot gandesc cum sa scap de campul asta ce ma desparte de tine, vreau sa te ating, sa te trezesc din somnul asta ciudat dar nu pot, nu imi vine nimic in mintea.\
Ma pun pe un scaun vechi din camera si te admir, poate ca trebuie ca tu sa te trezesti si sa cobori campul de forta, nu stiu. Sper, speranta moare ultima asa ar spune multi. Iti admiri formele, nu inteleg de ce imi par asa perfecta, ceva la tine emana perfectiune.
Poate ca sunt buzele ce sunt prea rosii sa nu fie date cu nimic, parul tau e rosu si el, buclat, sani tai rotunzi nu par din acesta lume; coapsele, picioarle tale drepte, totul emana perfectiune. Si totusi nu vorbesti, alegi sa dormi, sa pari linistita in lumea in care nimeni nu poate fi atat de linistit si fara griji.
Tac....nu mai gandesc, nu mai creionez nimic in minte si ma desprind de mine...las timpul sa curga mai repede....
degeaba...m-am trezit
iar te-am pierdut,
maine trebuie sa o iau de la capat....
cat de dragut
RăspundețiȘtergere