el....o greseala? guest blog fata cu ochelari verzi...

 

Era vara anului 2010, o dupa amiaza placuta de iulie, eu imi petreceam timpul pe diverse site-uri de socializare. Era un fel de nevoie acuta de a cunoaste persoane noi ,de a interactiona cu ele, nu stiu de ce- dar asta imi doream.

La un moment dat pe unul din site-uri se aude un sunet, semn ca am primit un mesaj. Deschid pagina si inclusiv mesajul in care scria….

,,buna, as vrea sa te cunosc, asta daca si tu vrei acest lucru”

eram atat de entuziasmata incat am zis da da da vreau sa te cunosc. Si au trecut ore bune in care noi vorbeam despre lucrurile marunte din viata noastra.

Incepusem sa devin nerabdatoare si imi doream sa il cunosc pe el, cel care imi scria atat de frumos inapoi. Ii dau un mesaj in care il intreb daca ar vrea sa ne vedem in parc la o plimbare, sa ne vedem face to face. Imi raspunde afirmativ si deja ma treceau toti fiorii. Ma indrept repede spre dulap imi aleg cateva haine le arunc pe mine si ma indrept spre metrou, directia Herastrau, parcul meu preferat. Ajung acolo pe marginea lacului si undeva pe o bancuta il vad pe el, era asa cum am sperat. Parul negru, inalt, ochii caprui, mi se parea totul ireal (gen mai rar e cineva sincer pe net).

Zic buna, el zice buna si deja ma topisem, ma avea in palma lui si el nici nu banuia acest lucru. Ne reluam convorbire de unde ramasese si timpul trecea, clipele pareau atat  de minunate, atat de frumoase, eram sigura ca m-am indragostit iremediabil de el. Orele trec si noaptea se instaleaza peste parc, ii zic ca ar cam trebui sa ma intrept spre casa; imi da dreptate. Pentru 5 minute s-a facut liniste, ne priveam in ochi si nu scoteam nici un sunetel. Usor se apropia de mine si ma saruta, am ramas incremenita, el s-a retras imediat si incepuse sa isi ceara scuze.

Heii nu, nu face asta nu ai de ce sa iti ceri scuze, si il sarut inapoi la o intensitate mai mare. Timp de 10 minute cred, ne-am sarutat fara intrerupere. La un moment dat imi sopteste la ureche….ai vrea sa mergi la mine?”…. Nu cred ca am procesat la momentul acela ce a vrut sa zica, insa eu am acceptat fara sa ma gandesc.

Ajungem la el in garsoniera si spre surprinderea mea era chiar primitoare cuibul lui. Desface o sticla de vin si ne punem pe canapea, mai discutam despre una despre alta. Si in momentul urmator hainele au inceput sa sara de pe noi, totul se petrecea atat de repede si la o intensitate atat de mare.

Uitam sa respir si ma opream din cand in cand sa iau o gura mare de aer. Transpiratia rece sau foarte ferbinte in, prin sau pe piele. Ma topeam incet, sunt confuza. Ca o guma de mestecat sau un plastic moale. Ma deformez.  Trupurile noastre vibrau si totul mi  se parea totul atat  de senzual, atat de placut si perfect.

Orele au trecut si eu adormisem de mult in bratele lui, era bine, eram in siguranta……dimineata cafeaua era mai dulce pentru ca el era acolo sa o savureze cu mine.

Insa astea aveau sa se schimbe din momentul in care am iesit pe usa garsonierei lui, ceva se desprinsese din mine in acel moment, un fel de ridicare, nu pot sa o explic…..

orele treceau,

 o zi,

doua si telefonul parea incremenit, nu scotea nici un sunet….el nu mai suna, nu mai intra pe site….el disparuse asa fara nici o explicatie…

Si in aceasta singuratate finala in care el nu se mai intoarce, ma consoleaza gandul ca poate el va scrie despre noi crezind ca-si imagineaza o povestire, ca el va scrie totul despre noi, depre clipele petrecute impreuna, sunt o visatoare sunt sigura ca nu se va intampla asta prea curand….

by

fata cu ochelari verzi