Goliciunea trupului tau e cutremuratoare, uneori e imposibila de privit. Esti atat de pura incat sufletul din tine e dispus sa calce pe iarba verde gol. ..te ating usor insa totul dispare subit si reapare in acelasi mod in care a disparut…e poezie e proza…e o frantura din ceea ce ar fi putut scrie pe cartea trupului tau.
Imi doresc sa invat sa te iubesc, sa iti simt trupul tau vibrand pe acoduri de jazz sa de ce nu sa vad cum te unduiesti pe acorduri de vioara …te vad perfecta si poate ca asta e vina mea sau poate ca e vina societati care cere perfectiunea si nimic mai prejos de asta. Si daca nu gasesc perfectiunea accea in tine…oar ear trebui sa ma multumesc cu rebut, poate ca rebut e prea mult spus sau poate ca e prea dur. Si daca stai si te gandesti nu atat de dur pe cat te-ai fi asteptat e doar o realitate a timpului prezent ce e in ce in ce mai actual, e o alegere pe care noi nu am facuto, dar care ne impusa ca o realitate.
Insa perfectiunea trupului tau angelic inca nu a aparut intr-o societate ce nu te mai accepta asa cum esti, sau poate ca te accepta insa te judeca din prisma proprie constiinte care de cele mai multe ori e infuentata de ceea ce se intampla in jur…in jurl tau si al meu….
Sa nu mai fie nimeni perfect? Cum se masoar perfectiunea? E doar gandirea mea usor invechita?
Sunt doar un nebun….intr-o lume de nebuni ce nu isi gaseste locul potrivit….
Ciusti, din poezia asta ca o zeama lunga de blegosenie nu cred ca ai sa obtii vreo vibratie a vreunui trup perfect. Poate doar un ceas-doua de nani-nani!
RăspundețiȘtergere