E frig afara si in casa e intuneric, un sunet ciudat se aude din camera alaturata. Ma ridic de pe fotoliu pasesc cu pasi timizi pe holul intunecat si ma inderpt catre biblioteca. Pe primul raft din partea stanga observ un volum deschis,e volumul lui Nichita, o voce suava si plina de mister pare sa fi patruns in camera prafuita. O voce ce parea sa murmure ceva...dar ce?
N.S ,,-Du-mă,fericire,in sus, si izbeste-mi tampla de stele, pana ce cad" si iara aceeasi fraza, aceeasi fraza ce parea sa ma apropie de volumul deschis.
Totul in jur parea sa se invarta, aerul era tot mai greu, numai zidurile pareau nemiscate si atunci aceeasi voce imi spuse lin Pune-mi o intrebare? Ceva ce te macina? orice. Atunci am indraznit sa-l intreb ce e scrisul.
N.S....El imi spuse:
- scrisul e un mod de a incetini gandirea
un mod primitiv de a intelege, de a opri miscarile gandului
un mod primitiv de a desena
M....-Dar poezie ce e?
N.S....- Poezie este ochiul care plange.
M-As dori daca se poate sa iti faci un autoportret...
N.S.......-Aaa desigur, eu nu ma vad altceva decat / o pata de sange/ care vorbeste
M-Si atunci e oare posibil ca aceasta pata sa dispara? dar nimic, nici o vorba nu se mai auzi.
Se facu iara liniste si camera se invada cu versuri placute, vocea aceea ciudata ce pana acu vorbi cu mine imi mai spuse doar asta:
N.S.............-,,nu locuieste nimeni pe acest glob, nici privire, nici albastrul,,,
si atat nimic mai mult,incet totul reveni la normal iar eu ma simteam de parca as fi dormita de un veac de ani si ca totul fuse doar un vis ciudat din viata mea.
ne@cşu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu