Zilele trecute am asistat la o cearta pe unul dintre forumurile revistei. Tema era dureroasa, oribila chiar: o fata se culca cu propriul ei frate. Am intervenit in discutie, crezand ca este o gluma, insa am aflat ca, de fapt, era adevarat si ca, mai mult, fetei i se parea ceva normal.
Pentru ca ziua aceea sa fie incheiata cu succes, la stirile de seara ale unei televiziuni aflu ca “Noul Cod Penal da liber la incest”! Dumnezeule mare, chiar ca nu ne mai facem bine! Proiectul acestui Cod Penal a fost asumat de Guvern, insa ultimul cuvant il vor avea parlamentarii. Potrivit noii legi, toti acesti oameni incestuosi scapa de urmarirea penala daca relatiile dintre ei sunt liber consimtite si niciunul nu este minor.
Nu credeam ca, dupa atata amar de vreme, acest subiect imi va redeschide ranile adanc sapate in sufletul meu. Eu, din nenorocire, am fost victima fratelui meu, mai mare cu sase ani decat mine.
Nu cred sa existe ceva mai rau pentru un copil. Mi-a marcat intreaga existenta, mi-a furat cei mai frumosi ani, aceia ai copilariei fara de griji, mi-a intunecat trecerea la pubertate, apoi la adolescenta si, mai tarziu, trecerea mea in randul femeilor.
Mi-e foarte greu sa povestesc, chiar si in fata calculatorului simt ca exista un interlocutor care i-ar spune fratelui meu ca am dat in vileag acest secret. Mi-e frica de el, de razbunarea lui feroce. Primele amintiri dureroase despre acest abuz incep de pe la varsta de cinci ani. In vacantele lui de vara, eram trimisi la tara, la bunici, unde stateam cam jumatate din vacanta. Fireste ca el, fratele meu, trebuia sa aiba grija de mine. Si avea...Ma ducea la o casa parasita unde ma arunca pe o usa dezafectata, imi tragea in jos pantalonasii de pe mine si ma chinuia, nu stiu cat timp, insa mie mi se parea un secol. Plangeam, ma zbateam, il zgariam, tipam, dar nu ma auzea nimeni, nici macar el. Era surd la rugamintile mele, ba chiar se infuria si ma lovea peste fata sa tac. “Daca nu taci, te omor cu mana mea!”, imi rasuna si acum in urechi amenintarile lui... Si am tacut de frica. Daca incercam sa vorbesc, asa cum fac copiii, care spun multe si de toate, il simteam cum ma tintuia cu privirea si tipa la mine sa nu mai vorbesc. Parintii mei il priveau, de fiecare data cand se petrecea o scena de acest fel, intr-un mod ciudat, ba il mai si bateau ca imi vorbeste urat. Stiti, desigur, ce urma dupa ce era batut din cauza mea, nu? Imi spunea: “Vezi tu maine, cand o sa ramai singura cu mine!” Si bineinteles ca ramaneam singura cu el, ai mei aveau serviciu, nu-si imaginau ce se intampla chiar si acasa, in lipsa lor.
Mi-amintesc, de nu mi-as mai aminti, de pe la sapte-opt ani, eram de-acum eleva, cum fugeam de el, ma duceam la colegele mele si stateam la ele pana se intorcea mama acasa; de multe ori, parintii mei erau nevoiti sa ma caute tot cartierul pentru a ma gasi. Ma bateau si ei ca plec de acasa (mai putin tatal meu), iar a doua zi de dimineata, adormita fiind, ma trezeam cu fratele meu peste mine, ca o bruta, ca un animal, ma viola sa-mi aduc aminte ca trebuia sa-l ascult, sa nu mai dispar din curtea casei: “Asa o sa-ti fac mereu, daca nu asculti de mine!” Asadar, asta era pedeapsa mea ca eram neascultatoare.
Motive de pedeapsa gasea tot timpul, sa nu va imaginati ca facea asta, apoi devenea baiat cumsecade. Ma tara cu el si la plaja si ma viola in cabinele vestiarelor unde ne lasam hainele. Tin minte ca am tipat atat de tare, incat a venit o femeie care dadea bonuri pentru haine; i-am spus acelei femei ca fratele meu ma chinuie. N-am stiut sa-i spun ca ma violeaza, nu am stiut care era cuvantul potrivit pentru ce-mi facea el... Dupa acea intamplare, a vrut sa ma inece in mare. M-a salvat un prieten de-al lui, care acum este asistent pe salvare, apoi s-a batut cu acel baiat, sa nu se mai amestece niciodata, ca doar “nu aveam de gand sa o omor, e sora mea!” Sora... Niciodata nu m-a privit ca pe o sora. Stiti cum ma simteam eu in perioada aceea?
Aveam impresia ca toata lumea stie ce mi se intampla si ca nimanui nu-i pasa. Uneori tind sa cred ca mama stia. Nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu dar, pentru mama, baiatul era ceva sfant, de mine n-o interesa decat in momentul cand observa ca lipsesc de acasa. In rest, nu avea grija mea: invatam foarte bine, eram laudata de doamna invatatoare, mergeam la corul Casei Pionierilor, eram o mica vedeta (aveam o voce foarte buna pe care am stricat-o cu fumatul), am facut si balet, dans modern, pian- de latura mea artistica se ocupa tatal meu, un om deosebit care m-a iubit din tot sufletul lui. Pacat ca a murit de tanar. Dumnezeu ii ia intai pe cei buni.
articol by http://www.kudika.ro
Nu mai e mult
Acum 6 ani
cine sunt eu?
